vineri, 10 ianuarie 2014

16 things about me :)


De ceva timp, fac şi eu parte din această familie minunată din blogosferă dar încă niciodată nu am apucat să mă prezint sau să vă povestesc suficiente chestii despre mine pentru ca voi să mă cunoaşteţi mai bine.
Mi-am propus de ceva timp să scriu acest articol dar mereu, ori am uitat, ori nu am avut timp, ori am scris alt articol care la momentul respectiv mi se părea mai important şi mai util.
În dimineaţa aceasta în schimb m-am decis să aştern aici acele câteva lucruri bune, rele, sau ciudate despre mine :). De altfel, o modalitate bună de conştientizare a felului meu de a fi :)
Lista va fi una LUNGĂ zic eu, poate pentru unele dintre voi chiar plictisitoare, dar poate totuşi nu. :) Poate printre rândurile acestea vă regăsiţi şi voi şi poate vă daţi seama că nu sunteţi doar voi CIUDATE :D ci suntem multe, dar prea puţine recunoaştem asta :P. Mai în glumă mai în serios: să ne cunoaştem mai bine şi să învăţăm să acceptăm felul nostru de a fi, care până acum ni s-a părut a fi ciudat dar defapt face parte efectiv din personalitatea noastră!
Aceasta sunt eu, spre exemplu:


1. Îmi place să glumesc, să fac farse, să imit, să mă echipez în diferite personaje, să mă machiez ciudat, să fac haz de necaz, să râd în hohote. Dacă este cazul ies în stradă echipată ca un clovn, dar să am pe cineva alături...cineva la fel de nebun ca mine :)

2. Nu trebuie să insist pe faptul că sunt makeup addict nu? :)) Se ştie, dar totuşi, recunosc că oricâte produse aş avea nu m-aş sătura, recunosc că dacă nu aş avea servici, dacă nu ar trebui să fac treburi casnice sau alte chestii de rutină, aş sta toată ziua şi m-aş ocupa de tot ceea ce înseamnă makeup! :D

3. Urăsc să aud că cineva pleoscăie sau şuşoteşte! Nu mi se pare nimic mai scârbos sau enervant decât pleoscăitul sau să stai într-o sală de spectacol de exemplu şi să auzi două fufe în spatele tău cum stau şi şuşotesc gata-gata să îşi înghită deja limba! Numai când mă gândesc la asta fac cu nervii :D Recunosc, într-o perioadă mă gândeam că am eu nervii slabi, că ceva nu e în regulă cu mine sau nu ştiu, dar am ajuns la concluzia că nu sunt obligată să suport aşa ceva... şi nici nu pot şi nici nu vreau!

4. Nu îmi place să fac un lucru în acelaşi fel de 1000 de ori. Aspir mereu spre diversitate! La serviciu spre exemplu (unele dintre voi poate nu ştiaţi dar sunt secretară la o şcoală de şoferi) abia aştept să se modifice măcar un formular! Urăăăsc să fac un lucru doar într-un fel. Imediat ce a intervenit o mică schimbare, modificare, parcă alt chef de lucru am :D. Este suficient să schimb măcar una-alta la aspectul biroului şi automat mă simt mai bine :). Este suficient să îmi schimb pixul, iar cheful de scris este mai mare :))). Aşa şi acasă, aşa peste tot: ceva schimbare vreau mereu! 

5. Amân totul! :( Este un MINUS de-al meu foarte mare. Fac asta de câţiva ani, nu din totdeauna. Orice examen, orice lucru care presupune puţină strădanie şi muncă, este amânat până nu îmi simt cuţitul la os şi simt că abia mai am scăpare...Atunci încep să dau din coate şi din picioare şi mă stresez maxim pentru a obţine reuşita. Sunt conştientă că nu e bine aşa, sper să obţin o schimbare cât de curând!

6. Am fost şi încă sunt complexată de kilogramele mele. Sunt totuşi mulţumită fiindcă acum nu mă mai simt aşa afectată ca altădată. Efectiv evitam să ies în oraş la distracţie de exemplu fiindcă primul gând era CE SĂ ÎMBRAC SĂ MĂ SIMT BINE ŞI FRUMOASĂ? Astfel de momente mai am şi acum :D. Dacă nu ştiu sigur că am pregătită o ţinută care să mă avantajeze şi să mă simt bine în ea, prefer să nu ies :). Am o grămadă de persoane în jurul meu care încearcă să îmi scoată ideile acestea din cap, dar le merge greu!

7. Îmi sare foarte uşor muştarul. Mă enervez foarte repede, iar atunci când cineva a reuşit să îmi ridice tensiunea la maxim, nu scapă de gura mea uşor :D. 

8. Îmi place să mă fac înţeleasă şi nu suport să nu fiu lăsată să îmi exprim un punct de vedere până la capăt.

9. Îmi place să gătesc şi să "tuninghez" puţin orice fel de mâncare. Îmi place să deţin tot felul de condimente sau lucruşoare pentru bucătărit şi îmi place să îmi las imaginaţia să zboare când mă aflu în acest mediu (bucătărie). 

10. Optez pentu lucrurile bune şi ieftine. Nu am fost şi nici nu sunt axată pe ce este scump. Niciodată nu m-am scăldat în bani, nu am fost crescută în fiţe, nu am fost obişnuită să primesc totul pe tavă odată ce pocnesc din degete, chit că, la un moment dat părinţii oricum ne-au oferit mie şi fratelui meu ce ne doream. Contează foarte mult că nu am fost răsfăţaţi, ci am fost învăţaţi să ne aşteptăm la toate rândul astfel şi bucuria a fost mai mare. Când este cazul, dau banul şi pe lucruri scumpe, dar dacă nu este musai, nu :). 

11. Îmi plac lucrurile de papetărie, mirosul de cărţi şi caiete noi, mapele, pixurile, bibliorafturile...TOT! :) Dacă pentru ceva regret că am terminat facultatea, acesta este motivul. :) Mereu eram organizată. Cursurile îmi erau sortate şi aranjate în mape diferite; după ce ajungeam acasă de la cursuri, tot ce mi s-a predat scriam încă o dată pentru a fi ordonate toate :). Şi la serviciu am mania aceasta, dar având în vedere faptul că deseori am foarte multă treabă şi sunt grăbită, nu am timp de aranjat :D

12. Îmi place să îmi beau cafeaua cu cineva! Nicidecum singură! Când o beau singură, nu îmi prinde la fel de bine :P

13. Îmi place să fiu foarte punctuală şi am aceeaşi pretenţie şi de la ceilalţi faţă de care eu respect programul. Dacă am o întâlnire cu o prietenă la ora 8.00 spre exemplu, eu ajung la 8 fără 10 mai degrabă decât să întârziu. Nu îmi place să las să fiu aşteptată dar nici ca eu să aştept la rândul meu.

14. Dacă am 10 geluri de duş, 10 deodorante, 10 şampoane în baie, garantez că toate sunt începute :D Aşa, cu orice produs de îngrijire sau înfrumuseţare. :P

15. Nu îmi plac persoanele care se mişcă în stil Slow Motion :)) Nu am răbdare cu ele şi îmi vine efectiv să le bag puţin curent în organism şi să le pun roţi în călcâie :D. Sunt de concepţia că timpul este preţios şi merită să profităm de el şi să facem cât mai multe într-o zi, nu să facem totul ca şi în derulare :D.

16. Îmi place să fiu EU. Atât în viaţa de zi cu zi cât şi pe blog sau pagină. Nu îmi place să joc teatru doar pentru a mă face mai plăcută. Cine mă acceptă aşa cum sunt mă merită, cine nu, nu. De ce să fiu o altă persoană pentru altcineva? Recunosc, nu mereu pot fi în largul meu, nu mereu pot arăta cât de bună ca nebună sunt, dar în momentele acelea nu îmbrac o altă ANITA ci efectiv stau în banca mea şi... tac :D Eu tac, da da da...ştiu şi să tac! Rar, dar ştiu. :P

Momentan, aceste lucruri mi-au sărit în minte ... Dacă îmi mai aduc aminte de ceva, mai completez, nu-i problemă :)) Cam multe nu?


Aceasta sunt eu! :* Dar tu?


Pupici cu lipici! :*

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

© AnytaGyo's Makeup
Maira Gall